O realitate in permanenta miscare nu poate fi definita ci doar descrisa.
Eul, ca si centru al constiintei, este punctul de lumina care strapunge intunericul unei existente inconstiente in primul an de viata. Nu este o entitate ci un complex psihologic, delimitat in interiorul psihicului nostru si format prin forta de atractie si centrare generata de arhetipul Sinelui. Privind lucrurile din alta perspectiva Eul este parte a Sinelui, deoarece Sinele este entitatea psihica pe care noi o reprezentam. El este intregul. Noi suntem intregul. Eul este doar un centru limitat al constiintei noastre, cu care tindem sa ne identificam aproape in totalitate ca persoane.
Persoana mea inseamna mai mult decat aceasta prezenta intelectualizata in mediu si in realitatea imediata - Eul. Limbajul individualitatii pe care o reprezint ca si persoana nu este numai verbal si logic. Limbajul entitatii mele este complex, fiind la nivelul Sinelui meu - adevaratul existent - relationat, perfect integrat in complexa realitate din care fac parte.
Eul este important pentru gestionarea mecanicista a relatiei cu lumea, dar si pentru echilibrarea functionarii psihice a unei personalitati constiente a unei persoane in fond ne-constienta de Sine. Deoarece persoana constienta numai la nivelul Eului sau nu este constienta de Sine. Eul are asupra psihicului propriu o influenta limitata.
Ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca atunci cand Eul se maturizeaza, odata cu iesirea din adolescenta, incepe de fapt un nou proces de dezvoltare psihica si anume dezvoltarea constiintei de Sine. Care trebuie insa urmat cu efort constient sustinut. Este un proces de explorare care pana in prezent nu a putut fi urmarit decat prin practica meditatiei.
Psihicul uman are nevoie de centrare si echilibru. Urmand in continuare influenta principiului Sinelui de centrare, forta de atractie catre centru a Sinelui - prin natura sa centrat, persoana dezvolta un echilibru in relatia dintre Eu si... "necunoscut", Eu si lume, devine constienta de conditia exitentei proprii. Eul intra in relatie, isi relativizeaza pozitia si importanta in structura psihica.
In lipsa centrarii, constiinta Eului nostru rataceste la acelasi nivel si isi poate extinde explorarea la infinit in lumea aflata in acelasi plan conceptual. Centrarea este ca o sulita care strapunge "cerurile". Prin centrare, fiinta isi poate extinde simtul existentei sale in dimensiuni exterioare planului conceptual al lumii (lumea receptionata prin simturi si interpretata intelectual, la nivelul constiintei Eului). Nu stiu sa vorbesc despre aceasta extindere a constiintei, nu cred ca detin informatiile necesare. In schimb principiul pare corect, de extindere a constiintei pana la nivelul constiintei de Sine - "realizarea Sinelui in noi".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Eul se maturizeaza in adolescenta- ati afirmat...dar eu nu-mi explic de ce din adancurile constiintei mai strabat cateodata rascoliri ale eu-lui chiar si la varste care nu mai apartin adolescente absolut deloc..
Puteti fi mai specific?
Ca sa raspund, insa, am afirmat "Ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca atunci cand Eul se maturizeaza, odata cu iesirea din adolescenta, incepe de fapt un nou proces de dezvoltare psihica si anume dezvoltarea constiintei de Sine." La iesirea di adolescenta avem pretentia ca eul uman sa functioneze ca o instanta psihica matura care sa gestioneze responsabil viata noastra.
Rascolirile eului de mai tarziu nu tin de structura, ci de continut si sunt un semn ca exista tensiuni psihice inerioare, ca exista un inconstient, ca acest dram de constiinta pe care eul nostru il manifesta nu este decat o parte din ceea ce traim noi ca si fiinta. Si, astfel, trebuie sa ne acordam timpul si energi entru a ne cunoaste si a ne dezvolta.
Incercati sa raspundeti a cea mai simpla intrebare: cine sunt eu?
Trimiteți un comentariu