Am privit in jurul meu... dimineata, inceput de primavara, energii noi jucause in aer si... o mare tristete in suflet. Am luat cana de cafea si am asezat-o pe jos langa mine. Stateam turceste pe jos si traiam aceasta nevoie de inchide ochii si a ma afunda in linistea din interiorul meu. Acolo putea fi liniste, numai acolo. Orice durere se prelungea, se alungea pana ce se dizolva intr-o singura esenta. Aceeasi esenta mereu: eu. Acea vesinca traire, mereu aceeasi de a fi insami eu. Respiram atent, pana ce au devenit din ce in ce mai rare inspiratiile meie. Pana si aerul era suficient acolo unde toate lucrurile se dizolvau in mine. Cum gasisem aceasta stare? Ea venise la mine, de fapt fusese acolo dintotdeauna.
Cu ochii inchisi am deschis palmele sprijinite pe genunchi si am simtit ca am doi lotusi in mainile mele. Si curgea catre centrul meu care devenea tot mai cuprinzator, la baza trupului meu, o senzatie de prezenta si caldura. Si fericire. Fericirea de a fi egala si de a deveni imensa. Atunci am simtit ca cu cat deveneam mai echilibrata si mai cuprinzatoare, afectam o suprafata tot mai mare in jurul meu, iar tot ce se afla in raza mea devenea tot mai echilibrat si mai etern. Aceasta este forta mea am gandit... cand eu voi fi centrata, toate lucrurile se vor aseza in matca lor. Totul va fi armonie. Si am vrut sa traiesc cat mai mult aceasta senzatie. Am inteles ca "baza" mea trebuia sa devina tot mai continatoare pentru energiile mele, pentru nevoile mele, pentru trairile mele. Toate afectele si emotiile tulburatoare, toata suferinta sau fericirea, toata excitatia sau deriva, toate aveau sa fie cuprinse acolo, continute... am inteles sensul lui a contine. Nu e un act mental... exista de fapt un vas foarte fizic, care contine in noi insine toate aceste energii ce se vor dezvolta, si pe care apoi le vom putea genera din ele insele, tot mai consistente si egale. Ceva ce nu puteam face decat cu varsta. Nu poti deveni tot, decat in timp.
Apoi senzatia a trecut. M-am ridicat repede de jos si am luat cana de cafea pentru ca nu imi pouteam tine in frau excitatia mentala. Eram efervescenta. Mii de idei si nici un scop practic. Pierduta ca de obicei intre a concepe si a da nastere.
Am repetat senzatia, ba chiar am incercat sa explic cuiva. Am vazut ca se uita un pic ca la o psihotica si am renuntat. Ba inca m-am si intrebat daca am de fapt vreo putere asupra mediului din jurul meu.
Acum insa pot contine. Acea energie a largit vasul intr-atat incat isi poate trai tot ciclul in interiorul lui. Se naste si evolueaza, se transforma in ceea ce am nevoie. In curand se va manifesta in lucrurile din jurul meu tot mai evident. Zona din al treilea ochi se aprinde ca la comanda si imi bate in frunte. Simt ca se schimba dimensiunile lumii si adesea pot fi un martor. Iar oamenii au inceput sa simta in prezenta mea acea apropiere.
Iar un eveniment important a fost acela de a imi integra partea neagra, feminitatea neagra.
La inceput am construit doar vasul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu